Instituție de învățământ acreditată de Ministerul Educației

Cristina Țancu

  • Prezentare

  • „Copilul care a simțit o dragoste puternică pentru mediul înconjurător și pentru toate făpturile vii, care a descoperit bucuria și entuziasmul în muncă, ne dă motiv să sperăm că omenirea se poate dezvolta într-o nouă direcție.” – Maria Montessori

    Sunt Cristina Țancu, iar călătoria mea alături de această frumoasă echipă începe cu deschidere, dragoste pentru copii și pentru educație, empatie și blândețe.

    Dragostea pentru predare mi-a fost insuflată încă din copilărie, de doamna învățătoare, care mi-a devenit mentor, iar dorința mea a fost de pe atunci să educ minți și suflete, să contribui la schimbare, la crearea unei lumi mai bune și mai grijulii cu cei din jur.

    Prima interacțiune cu un grup de copii a fost în timpul practicii de la modulul psihopedagogic, din timpul facultății, unde am urmat specializarea Chineză-Engleză, în cadrul Facultății de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Dragostea pentru limbile străine m-a determinat să urmez studiile post-universitare la Universitatea din București, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În aceeași perioadă, mi-am început și călătoria în lumea Montessori, unde am pornit cu optimism și dorință continuă de cunoaștere în toamna lui 2016.

    De atunci și până în prezent, am primit lecții valoroase de la copii, de la oamenii din jur și chiar de la mine însămi. Cel mai important moment în dezvoltarea mea a fost cursul de educator AMI, pentru nivelul de vârstă 3-6 ani, pe care l-am finalizat în anul 2019, sub îndrumarea unui trainer extraordinar, Madlena Ulrich. Au fost doi ani de conștientizare despre puterea creatoare a copilului, dar și despre modul în care eu pot aduce schimbări valoroase în viețile copiilor, pe care i-am ghidat întotdeauna cu grijă, cu atenție la nevoile lor, dar și cu insuflarea ideii că fiecare dintre ei este minunat exact așa cum este, chiar și în zilele mai dificile.

    Mă simt norocoasă, pentru că primesc zi de zi zâmbete sincere, îmbrățișări strânse și priviri cu admirație de la ochi curioși în timpul prezentărilor sau activităților de grup. Am simțit dintotdeauna că aceasta este misiunea mea și îmi doresc să continui să le fiu alături copiilor pe parcursul acestui proces uimitor de creare de sine.

    Voi încheia cu un citat al lui Albert Einstein, care spune că: ” este arta supremă a profesorului de a trezi bucurie în exprimarea creativă și cunoaștere”. Cred cu tărie că dacă în primii ani de viață copiilor le este transmisă această bucurie de a învăța, făclia va rămâne veșnic aprinsă.