Andrei Irimia

Cu o experiență de 5 ani în predarea educației muzicale la preșcolari, am reușit să sintetizez câteva dintre cele mai importante și atractive activități muzicale, ce țin atât de instrumentul rege (pian) cât și de teoria muzicală.

Educația muzicală este una din componentele principale ale educației estetice. Ea contribuie într-o importantă măsură la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noțiunilor, emoțiilor și sentimentelor ale copiilor.

Toate mijloacele folosite în educația muzicală a preșcolarilor își au aportul lor la dezvoltarea gîndirii și imaginației copiilor, la stimularea atenției și mai ales la cultivarea memoriei auditive.

Noțiunile muzicale acoperite în cadrul lecțiilor de muzică pentru copii sunt în mod constant gândite prin jocuri muzicale, mișcare pe ritmuri muzicale, dans, cântece pentru copii și exerciții vocal-instrumentale special concepute pentru vârstă lor.

Mici obiective:

  • învățarea notelor muzicale, durata și forma lor;
  • interpretarea la pian a mai multor cântecele specifice vârstei lor;
  • înțelegerea ritmului, unul din elementele principale ale muzicii, ce este în același timp un element important al întregii activități ale omului;
  • stimularea plăcerii de a asculta muzică;
  • familiarizarea cu instrumentele muzicale, folosindu-le cât mai des posibil în cântecele studiate cu toată grupă sau identificându-le în piesele muzicale audiate împreună.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *